Despre Ligia, omul din spatele brandului
Profesional …
din 2014 am deținut poziții de management în domeniul HR în companii de top în industriile lor. Ȋn această perioadă am crescut echipe, am coordonat şi implementat o varietate de proiecte, ghidată de gândirea critică şi de o sinceră curiozitate legată de oameni: de ce job ar avea nevoie pentru a-şi atinge obiectivele personale şi profesionale, cum impactează liderii cultura organizațională şi cum funcționează în realitate conceptul generalizat “motivația la locul de muncă”.
Ȋncepând cu 2023 sunt Coach acreditat ICF (ACC), având o activitate atât de Coach cât şi de Trainer, livrând cursul Abilități de coaching aplicate în relația profesor-elev prin programul ROSE (Romania Secondary Education Project).
Paşii, proiectele şi acțiunile de care sunt cea mai mândră şi care îmi sunt cele mai dragi sunt exact acestea în care la nivel micro am reuşit să impactez într-un mod pozitiv viața celor din jur.
Şi astfel, în 2024, a luat naştere ideea Artă în Coaching, iar mai multe despre de ce şi cum găsiți mai jos.
Personal …
Mi-am deschis primul business la 7 ani.
Sună amuzant, ştiu, dar crescând petreceam mult timp afară, în fața blocului, şi a trebuit să îmi găsesc o activitate. Ȋmi doream să mă integrez în grupul de băieți care se alergau şi se împuşcau cu pistoalele de jucărie cu biluțe care abia apăruseră în piețe. Să mă joc ca ei nu m-a atras, aşa că adunam toate biluțele pe care lăsau aruncate pe jos, şi le revindeam, cu super discount față de prețul de la tarabă 
mi-am cumpărat multe ouă kinder din profitul meu, până când regimul dictatorial opresiv (bunica) a decis că ar trebui să îmi dedic timpul temelor şi mi-a distrus afacerea.
Am fost dependentă de cărți şi jocuri video.
Mereu mi-au plăcut oamenii, poveştile lor, personalitățile lor şi aventurile prin care treceau. Eram adolescenta care nu îşi făcea temele şi întârzia la ore pentru că stăteam până la 5 dimineața sa termin de citit tot felul de poveşti. Nu mă puteam dezlipi. Iar când au apărut jocurile, puteam să pierd noțiunea timpului, nemâncată şi nedormită, doar să termin aventura personajului meu. Curios, ambele s-au oprit de la sine când am ajuns să lucrez în HR şi aveam oameni adevărați de la care aflam poveşti de 100 de ori mai interesante.
Plâng la filme… şi la desene animate.
Nu pot să fac multitasking, pentru că mintea mea poate fi prezentă doar într-un singur loc. La fel, emoțiile şi empatia mea sunt 100% prezente în fiecare experiență. Iar dacă sunt concentrată la o poveste, sunt parte din ea. Cel mai recent am plâns la Encanto, cu gândul la cât de eliberator şi vindecător este să conştientizezi ego-ul construit pe frică şi lipsuri, să vezi cu adevărat oamenii de lângă tine pentru ceea ce sunt, să îi apreciezi şi să îi poți iubi cu adevărat. Da, este un desen animat, de la Disney, nu un film psihologic, vorbim despre acelaşi lucru
Am cel mai bun coach şi terapeut fix la mine acasă.
Văd că eşti suparată şi obosită în fiecare zi. Cum ar fi să faci ce-ți place? Nimeni nu ar trebui să facă altceva decât ce îi place. Cum ar fi să vorbeşti cu oameni şi să pictezi toata ziua? Ne-am juca mai mult atunci. Corina, 5 ani.
Copiii au calități pe care noi le-am îngropat. Sunt autentici şi sinceri, cu ei înşişi şi cu ceilalți. Ȋşi exprimă emoțiile. Copiii visează, mult, departe, şi cred că orice este posibil. Trăiesc în abundență, în fericire, şi sunt prezenți.
Mi-am dat seama că mulți ani coloana sonoră a vieții mele a fost I will survive, hey, hey! (you gotta love Gloria Gaynor for this song), dar serios, toate procesele de dezvoltare personală m-au dus în punctul în care apreciez şi lucrez activ pentru a reveni la talentele înnăscute ale fiecăruia dintre noi, care se observă atât de uşor în copii. Pentru că atunci ies din “supraviețuire” şi chiar mă bucur de viață.
Despre coaching, pentru mine
Ce face un coach? Ascultă tot, nu doar ce spui, cu curiozitatea unui copil. Şi pune întrebări, pentru a înțelege cum arată şi cum funcționează realitatea ta.
Ca proces, coachingul este despre gândire critică şi creativă, este despre a fi deschis(ă) să auzi de la altcineva cum se văd şi cum se aud pattern-urile prin care tu îți trăieşti viața, poveştile pe care ți le spui, gogoşile pe care ți le vinzi. Să faci introspecție şi să răspunzi cu sinceritate la întrebări cu adevărat disruptive. Şi să observi, cu empatie şi înțelegere față de tine, ca ele sunt mecanismul prin care îți trăieşti viața acum, şi potențialul nemărginit pe care îl poți atinge dacă alegi diferit.
Cred în coaching pentru că am beneficiat de coaching şi mi-a schimbat viața.
Am început sesiunile de coaching prin explorare, şi nu întelegeam mereu care era rostul. Mai şocată am fost când am aflat că un coach NU dă teme și nu îți sugerează “să încerci să faci 15 minute de meditație în fiecare zi până data viitoare”.
Poftim? Și atunci ce face?
Dar am beneficiat de ceva ce aveam mare nevoie – să vorbesc și să fiu cu adevărat ascultată. Doar asta și simțeam că merită toți banii din lume. Și când am fost cu adevărat ascultată, am reușit să mă ascult și eu pe mine. A fost greu și dureros să mă uit la mine însămi cum îmi setam obiective, aveam motivație preț de o săptămână și după renunțam la tot, pentru că mă vedeam cum eșuam și nu aveam o voce de compasiune și de motivație interioară, de încurajare și suport, eu mereu am fost cea cu critica și cu ironiile. Și m-am criticat până când nu am mai putut și după am început să dau vina pe ceilalți, pentru că altă cale de mijloc nu știam.
Până la coaching nu exista cuvântul “potențial” în vocabularul meu, cuvintele folosite în discuția cu mine erau “trebuie” sau “nu am timp”. Nu exista călătorie spre un obiectiv, învățare din eșec sau visare.
Aud de la tine foarte des că nu ai timp. Ce înseamnă de fapt asta pentru tine?
Undeva în aceste linii a început coachul să descoasă relația mea cu timpul. Era că statusurile de relationship de pe Facebook…It’s complicated. Mi-am recunoscut că “nu am timp” ascunde în spate “îmi e frica că nu o să îmi iasă”, “sincer nu îmi pasă și nu vreau să fac”, “am nevoie să îmi fie greu, pentru că fug de altele” sau “nu cred că merit”. Dar a fost greu și dureros să îmi recunosc că nu este despre timp, ci despre alegerile și neputințele mele.
Am auzit la începuturile formării mele ca și coach niste cuvinte pe care le-am înțeles exact când a trebuit – la final. “Trust the process” – acesta era răspunsul formatorului și mentorului meu la fiecare întrebare pe care o primea de la mine. “Dar de ce punem întrebările așa? Dar când scoatem ceva la suprafață? Dar ce fac când…?“ Și singurul răspuns pe care l-am primit a fost, ai ghicit – trust the process! Dar mi-am dat seama că nu era despre recompensă amânată, nici pentru a păstra curiozitatea vie, ci era un exercițiu de renunțare la ego, la control, un exercițiu de încredere și de sinceritate.
Pentru fiecare experiența se asează diferit, fiecare învață ce are nevoie să învețe și atunci tot ce poți face în sesiunile de coaching este să… ai încredere în proces.
Misiunea mea
Misiunea mea este să inspir și să ghidez femeile, mamele, pentru a găsi o cale alternativă, în care pot fi atât mame împlinite, cât și femei conectate la propria lor autenticitate și intuiție.
Îmi propun să te susțin în descoperirea că există modalități de a fi prezentă, conştientă și autentică, fără să te simți copleșită de presiunile cotidiene și de așteptările nerealiste.
În inima acestui demers se află dorința mea sinceră de a oferi copiilor un mediu de care şi eu aş fi avut nevoie când am crescut – un mediu în care prezența și conexiunea autentică sunt prioritare. Cu fiecare (viitoare) mamă pe care o ghidez încurajez cultivarea unei relații mai profunde și mai conștiente cu copiii lor, bazată pe empatie, înțelegere și acceptare necondiționată.
În plus, prin intermediul practicii mele de pictură intuitivă ghidată, ofer un spațiu sigur și creativ pentru explorarea și valorificarea propriei intuiții şi de procesare a emoțiilor. În acest proces, mamele pot să își îmbunătățească abilitatea de a asculta și urma propria lor voce interioară, să descopere înțelesuri profunde și să-și îmbogățească conexiunea cu sine și cu cei dragi. Într-o lume plină de zgomot și distragere, această practică devine o ancoră esențială pentru găsirea echilibrului și a clarității interioare.